În 2020 va fi lansat primul single malt produs 100% în România

Consumul de whisky single maltAnul 2020 va fi un an de referință pentru industria producătoare de whisky din România, datorită lansării primului single malt autohton, se arată într-un comunicat emis de Alexandrion Group.

La nivel național, conform Audit Retail Nielsen, consumul de whisky single malt a crescut cu peste 13% în primele opt luni ale anului 2019, reprezentând o cotă de 2% din consumul total de whisky, care a înregistrat, de asemenea, o creștere de 11% comparativ cu primele 8 luni ale anului trecut (volumul fiind de 2.683.000 litri).

Românii apreciază băuturile rafinate

România este într-o continuă dezvoltare atunci când vine vorba despre consumul de whisky. Dacă în anii anteriori, consumatorul era atras doar de branduri cunoscute, ultimii ani ne demonstrează că obiceiurile de consum s-au schimbat. Consumatorul român alocă mai mult timp în identificarea băuturii potrivite, se informează, participă la workshop-uri și evenimente de specialitate.

Whisky Fest, ce s-a desfășurat anul acesta în perioada 15-16 noiembrie, a reunit peste 1000 de iubitori de whisky. Evenimentul a surprins prin cele 200 de etichete prezentate publicului, 9 ședinte de masterclass, speakeri internaționali și activări speciale ale brandurilor implicate.

În materie de whisky premium, consumul de whisky single malt a înregistrat o creștere double digit comparativ cu anul precedent, datorită interesului crescut pentru acest tip de whisky.

Alexandrion Group, liderul pieței de băuturi spirtoase în România, a lansat în 2017 proiectul Single Malt Society, prima comunitătate dedicată iubitorilor de whisky single malt. Comunitatea numără în prezent peste 3000 abonați în mediul online (site-ul sinlgemaltsociety.ro și social media), iar în mediul offline, la nivel național, aceasta activează prin degustări, worskhop-uri, dezbateri (peste 25 de evenimente doar în 2019), în orașe precum București, Cluj, Iași, Timișoara, Craiova.

Dragoș Mateescu, specialist Single Malt Society: “Anul 2019 a fost un an excelent pentru lumea whisky-ului. Aceste procente în creștere nu fac decât să ne demonstreze că românul a început să fie foarte atent cu alegerile pe care le face. Consumatorul român a învățat, treptat, să treacă dincolo de numele unui brand și să descopere aroma, gustul și povestea dintr-un pahar. Anul acesta, în cadrul evenimentelor Single Malt Society, am fost plăcut surprins să descopăr un public numeros, dornic să intre mereu într-o dezbatere din care să afle cât mai multe despre acest tip de whisky. Sunt convins că anul 2020 ne va surprinde cu noi procente în creștere în materie de whisky. Totodată, anul 2020 va fi un an de referință pentru industria producătoare de whisky din România, datorită lansării primului single malt autohton. Anul acesta au fost adăugate la maturare alte 250 de butoaie, ceea ce înseamnă un ritm susținut al distilării și atenție sporită asupra calității, aspect de care am ținut cont încă de la începutul întregului procesului de maturare. Pentru toate acestea, un master blender dedicat se asigură de existența unei constanțe pentru gama de bază.”.

La inițiativa Alexandrion Group, anul 2020 va deveni an de referință pentru lumea single malt, pentru România și poziția acesteia pe harta țărilor producătoare și consumatoare de single malt. Anul viitor, ar urma să fie lansat primul single malt produs 100% în România.

Allan Anderson, International drinks specialist: “În producția de single malt trebuie să te folosești toate resursele pe care le ai și aici ne referim inclusiv la vreme. În România, condițiile din cramă sunt răcoroase, ceea ce constituie un avantaj, în asociere cu o climă temperat continentală. În Scoția clima este mai rece, acesta este și motivul pentru care distilatul se maturează pe o perioadă mai lungă de timp”.

Conform ipotezelor emise de principalii jucători din industria băuturilor spirtoase din România, anul 2020 va înregistra creșteri substanțiale pe toate categoriile și va aduce îmbunătățiri profilului consumatorului român.


Cele mai citite articole