Câteva măsuri de prevenție pentru unitățile HoReCa, în contextul COVID-19

Hotelurile, transporturile și agențiile de turism raportează scăderi masive ale rezervărilor și anulări ale evenimentelor. Odată cu acestea, industria de food-service resimte un impact major.

Astfel, în ultimile două săptămâni a fost înregistrată o scădere de peste 20% a consumului în restaurante în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit estimărilor Hospitality Culture Institute, primul institut independent de cercetare, training şi consultanţă din România care studiază piaţa şi trendurile din HoReCa.

În mod direct, scăderea înregistrată fost preluată în parte de zona de delivery și take away, iar pe măsură ce panica se instalează, ritmul de scădere a vânzărilor se intensifică și poate ajunge la 50-60%.

Acest trend de scădere a consumului de mâncare gătită și băuturi afectează sustenabilitatea business-urilor, preponderent ale celor care au cheltuieli principale chiria și cheltuielile cu personalul. Peste 70% din piața de HoReCa se află în spații închiriate, potrivit unui studiu Hospitality Culture Institute.

În fața unei asemenea amenințări pentru întreaga industrie de profil, este foarte important să transmitem un semnal de siguranță și încredere, astfel încât operatorii să adopte toate măsurile posibile de prevenție”, au declarat reprezentanții Hospitality Culture Institute.

În opinia Hospitality Culture Institute, măsurile pentru igiena angajaților la locul de muncă, controlul lanțului de aprovizionare și siguranța spațiilor ar trebui să fie principalele comunicări ale brandurilor în perioada de criză cauzată de răspândirea COVID-19.

•    Clienții trebuie asigurați și chiar să vadă efectiv că persoana care intră în contact direct cu banii nu intră în contact cu mâncarea. Și invers.

•    În bucătării și în vestiare trebuie afișate clar regulile de igienă transmise de către autorități. Săpunul și substanțele de dezinfectare nu trebuie să lipsească din nici un vestiar, bucătărie sau bar.

•    Mesajele către angajați trebuie să fie foarte clare, de a sta acasă dacă se simt bolnavi, iar angajatorii trebuie să susțină un astfel de comportament responsabil.

•    Igienizarea constantă a spațiilor de luat masa și a toaletelor trebuie să fie prioritară pentru angajații din industrie.

•    Controlul lanțului de aprovizionare este un aspect de luat în seama pentru restauratori. Cu cât este mai scurt lanțul de aprovizionare și cu cât producătorul este mai dedicat respectării regulilor sanitare, cu atât clienții vor avea încredere mai mare în produsele restaurantelor.

•    Mare parte din consumul în on-premise (în HoReCa) se poate translata în off-premise (în retail). Oportunitatea segmentelor delivery și take away trebuie maximizate în această perioadă pentru a scădea impactul crizei asupra cash flow-ului (flux de lichidități). Totuși, și aici trebuie adaptate spațiile de take away, evitate cozile și interacțiunea cu personalul locației, chiar evitată intrarea în restaurant.

•    Agenții de livrare trebuie echipați corespunzător, mănușile și măștile fiind necesare trasmiterii sentimentului de încredere. Pe scurt, de la producători până la restauratori, toți actorii trebuie să transmită mesajul că mâncarea este sigură și să facă totul pentru acest lucru.


Cele mai citite articole

Prev Next