Fondatorul GIOELIA Cremeria deschide un nou restaurant în București

Alexandru Sautner, fondatorul Gioelia Cremeria, își extinde portofoliul de business în domeniul HoReCa prin Oliveto by Caelia, restaurant ce va fi inaugurat în a doua jumătate a lunii martie. Oliveto by Caelia este situat în zona de nord a Capitalei, pe bulevardul Erou Iancu Nicolae nr. 82 - 84, în cadrul unui nou ansamblu rezidențial. Investiția în noul restaurant depășește 300.000 de euro.

restaurantoliveto

Oliveto by Caelia este noul punct de atracție gastronomică din Capitală, pe care îl vom inaugura în această lună. Așa cum în toate proiectele noastre de până acum am obținut recunoașterea și aprecierea clienților, și de această dată am gândit atent fiecare detaliu, pentru ca totul să ofere o experiență pe care cei care ne trec pragul își vor dori să o repete.

Alexandru SautnerÎi invităm la Oliveto by Caelia pentru felurile de mâncare originale, realizate cu ingrediente aduse din Italia, Grecia și America, pentru locul primitor, deosebit și prietenos pe care l-am amenajat pentru ei. Am ales by Caelia pentru că noul restaurant este o extensie a proiectului Caelia Beach și vine ca o celebrare a succesului pe care îl are locația de la Marea Neagră“, a declarat Alexandru Sautner.

După cum sugerează și numele, Oliveto by Caelia este un restaurant cu specific Italian, dar cu influențe internaționale.

Gustul și savoarea preparatelor vor purta semnătura lui chef Marian Lupu.

Noul restaurant are o capacitate de 70 de locuri în interior și o terasă cu 50 de locuri la exterior. 

Alexandru Sautner aduce Oliveto by Caelia pe piața Horeca din România după ce a pus bazele și a dezvoltat cu real succes experiența gelateriilor Emilia Cremeria, care în 2019 au devenit Gioelia Cremeria Italiana.